Art-Up! - o premiera pentru Maramures- pop-up museum

Luni, 27 noiembrie 2017, ora 12,00

în Centrul de Documentare și Informare al

Colegiului Tehnic „C.D. Nenițescu” Baia Mare, pe strada Luminișului, nr.1.



Evenimentul Art-Up! propune comunității, în premieră, un pop-up museum - un muzeu construit „pe loc”, cu obiectele aduse de participanți, pe o temă prestabilită: Acesta este viitorul! ≫. Vă invităm așadar să veniți să completați colecția muzeului nostru!

Realizat în parteneriat cu Team For Youth și Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”, evenimentul are două componente: prima parte, dedicată fenomenelor artistice, prezintă în paralel Școala Băimăreană de Pictură, respectiv Școala de la Barbizon, urcând apoi pe firul principalelor curente până în contemporaneitate. Odată stabilit contextul, a doua parte a evenimentului constă în realizarea efectivă a muzeului pop-up.

Muzeul pop-up este de fapt o „colecție deschisă” construită împreună cu membrii comunității: toți cei care vin la întâlnirea de luni, 27 noiembrie, pot aduce un obiect care să completeze expoziția. Curentul în care organizatorii își propun să se încadreze este Pop-art, iar motivația vine tocmai din esența acestuia: desprinderea din ambianța sa firească a unui obiect sau a unei părți dintr-un obiect și expunerea lui ca lucrări de artă nonfuncționale. Acesta este viitorul! ≫, tema aleasă, este chiar titlul primei expoziții Pop-art organizate în anul 1956 la Galeria de Artă Whitechapel din Londra.

Scopul evenimentului este de a construi un „muzeu” împreună cu membrii comunității, iar faptul că exponatele sunt aduse de participanți îl transformă într-unul narativ: fiecare obiect spune (și are) o poveste. Astfel demonstrăm că instituția culturală nu trebuie să aibă doar funcția de conservare a artefactelor și nu spune doar povestea unui fenomen artistic, ci e o sumă de povești și de trăiri ale comunității.

Comentarii