Neplacerile calatorilor baimareni in taxi

Un studiu recent făcut de compania de cercetare de piaţă arată că românii sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor de taximetrie, dar nici nu doresc să plătească mai mult. Potrivit acestui studiu, 97,2% dintre cei care au călătorit cu taxiul spun că au avut probleme, dar 72% nu sunt de acord cu majorarea tarifelor.

Tarifele au crescut deja în Baia Mare la toate firmele care operează în municipiu, astfel că la aceste nemulţumiri deja amintite se mai adaugă şi aceasta, a tarifelor practicate.

Acelaşi studiu a mai arătat că un sfert dintre români utilizează taxiul de câteva ori pe lună, iar 15% apelează de mai multe ori pe săptămână. Acelaşi studiu mai arată că principalele probleme reclamate sunt atitudinea taximetriştilor şi maşinile vechi şi murdare.

De asemenea, un sfert dintre români s-au confruntat cu cazuri în care taximetriştii le-au cerut să nu folosească aparatele de taxare, iar 11,8% reclamă faptul că şoferii au refuzat cursa din diverse motive, în special legate de lungimea traseului. Alţi 11,6% dintre români acuză că şoferii de taxi au încercat să-i păcălească. 10% dintre pasageri sunt deranjaţi de faptul că taximetriştii vorbesc la telefon în timpul cursei, iar 7% de faptul că şoferii fumează în maşină, deşi legea le interzice acest lucru.

Apoi, 9,5% nu au primit bon fiscal după cursă, iar alţi 9% s-au confruntat cu şoferi nepoliticoşi şi agresivi. În fine, o treime dintre români se plâng de maşinile vechi, 24% spun că acestea sunt prea murdare sau miros urât, iar 15% reclamă lipsa aerului condiţionat.

Acelaşi studiu a mai scos la iveală că o altă problemă reclamată este că taxiurile devin brusc de negăsit dacă plouă, dacă sunt în zone cu evenimente, seara sau de sărbători, iar atunci când sunt, totuşi, de găsit, şoferii cer sume exorbitante.

Într-un reportaj realizat pentru InfoMM de jurnalistul Dragoș Hojda, acesta a intervievat băimărenii despre serviciile oferite de taximetriștii din Baia Mare. Iata ce spun băimărenii.

Atunci când vine vorba despre taxiuri şi taximetrişti, băimărenii au şi ei nemulţumirile lor. Pe băimăreni îi deranjează fumatul în maşina de taxi, conducerea taxiului vorbindu-se la telefon sau scriind mesaje, respectiv refuzul unor curse, pe motiv de distanţă.

„De trei ori pe săptămână circul cu taxiul. Cheltui undeva la 50 de lei pe săptămână. Mă deranjează taximetriştii care fumează în maşină, cei care speră că te pot păcăli, alegând rute mai lungi pentru a obţine mai mulţi bani. Laşi bacciş de multe ori, se fac că nu au bani pentru rest de multe ori. Muzica dată la maxim, ca să nu discutăm de gusturile muzicale”, a declarat băimăreanul Cătălin.

„Când fumează în maşină, când te duc pe ce traseu vor ei şi nu te întreabă dacă îţi convine, când vorbesc la telefon sau dau mesaje în timp ce conduc. Sunt lucruri care mă deranjează la taximetriştii din Baia Mare. Am uitat să spun încă un lucru – când refuză cursele pentru că sunt prea scurte”, a adăugat Angi.

„Am avut destule probleme cu taximetriştii, deşi nu circul foarte des. Dar cel mai tare mă deranjează taximetriştii în trafic, că nu ţin cont de nimeni şi nimic, opresc unde îi taie capul, încurcă toată circulaţia, că aşa au ei chef. Din punctul meu de vedere, unii nu ar trebui să practice această meserie”, a mai precizat Maria.

Legat de taxiuri, au existat plângeri depuse la Protecţia Consumatorului Maramureş. O reclamaţie a fost depusă de o băimăreancă care a luat taxiul de la Spitalul Judeţean, taximetristul în zona RFN refuzând să mai continue cursa pe motiv că este prea scurt traseul. Operatorul economic a fost amendat în acest caz. OPC Maramureş spune că nu există temei legal pentru refuzul taximetriştilor pe motiv că e scurt traseul. Băimărenilor li se recomandă să fie atenţi la tarifele practicate, să fie atenţi la „ceas” atunci când se pleacă în cursă.

Comentarii